Guillaume Flavigny Parfumierul I Obsentum
Guillaume Flavigny

Guillaume Flavigny creează întâlniri memorabile…între molecule. Voiajul său în lumea aromelor a avut punct de pornire în Franța natală, când a realizat că pasiunea pentru chimie se poate transforma în povești olfactive. După ce și-a cizelat talentul la legendara școală ISIPCA din Versailles și mai apoi la prestigioasa școală de parfumerie Givaudan, Guillaume s-a impus rapid drept unul dintre cele mai creative „nasuri” din industrie, câștigând Prix International du Jeune Parfumeur Créateur în 2002, Oscarul parfumierilor.
La doar 27 de ani a ajuns în echipa de Fine Fragrance Givaudan Paris, unde a colaborat cu nume grele precum Comme des Garçons, Balmain și Valentino. Creațiile sale sunt cunoscute pentru că stârnesc conversații (și uneori chiar controverse) între cei care le poartă și cei care îi întâlnesc.
CÂND VIAȚA ÎȚI DĂ TRANDAFIRI, POARTĂ „ROSE PRICK”
MATERIALELE BRUTE - ALFABETUL ÎN CARE SE SCRIE ISTORIE OLFACTIVĂ
Pentru Guillaume, materia primă e alfabetul în care își exprimă cel mai bine talentul. Îi place să se lase condus de instinct, de reacția brută pe care o are în fața unei esențe. Pentru el, un parfum se creează cu senzații. Cu amintiri. Cu bătăi de inimă. Și cu multă pasiune pentru frumos.
Descoperă
THE CREATIONS
Hamid Merati-Kashani
