Un bujor și pielea întoarsă nu au nimic în comun. Unul e diafan ca vara sub cerul liber, celălalt e un fotoliu într-un birou cu perdele grele. Puse față în față, ar trebui să iasă un dezastru. Dar Altaïr contrazice așteptările. Bujorul rămâne floral, limpede, aproape răcoros, iar pielea întoarsă îl prinde pe dedesubt și îl ține acolo, caldă și mată. Peste ele, un vârf de agarwood, și mai jos santalul, cedrul și styraxul, care fac legătura ca și cum ar fi fost de la bun început aceeași idee. Émilie Bouge spune că Altaïr evocă simbolistica lemnului și a pământului cu finețea unei flori. Cam asta se întâmplă. Flacăra le scoate pe rând, nu deodată: întâi floarea, apoi lemnul. Iar sticla ambrată, de inspirație pariziano-orientală, ține lumina în ea și o întoarce caldă în cameră. Rareori lucrurile atât de diferite se înțeleg atât de bine.